Business development solutions

Finanțări nerambursabile

Prima sesiune în cadrul măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri – în anul 2011

Anul acesta vor fi două sesiuni de depunere proiecte în cadrul Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Prima sesiune va avea loc în luna iulie 2011, proiectele vor putea fi depuse din 1 iulie până în 29 iulie ora 12:00.

Această sesiune nu vine cu noutăți, deși ne așteptam ca suma să crească de la…

Read more »

Economia României încotro?

Cristi Jugariu

Dacă luăm ca exemplu de investiție la nivel național care ar putea relansa parțial economia, ar trebui să ne gândim la infrastructura rutieră a României. Știm cu toții în ce situație deplorabilă a ajuns. Suntem la coada UE în ce privește km de autostradă. Pentru a realiza aceste investiții este nevoie de bani, foarte mulți bani. Surse de bani pentru bugetul național sunt încasările din impozite și taxe și împrumuturile.

Impozitele și taxele au ca bază veniturile și profiturile. Dar cum se estimează ca aproximativ 25% din economie se află în zona gri a economiei subterane, baza de impozitare se reduce semnificativ. Criza financiară care a lovit economia mondială a afectat…

Read more »

Și totuși, de ce?

Cristi Jugariu

Ne trezim de dimineață, alergăm la muncă, ne planificăm ziua, zilele, viața. Știm ce vrem să facem, pentru că ne-am propus obiective clare pe termen mediu și lung. Răspundem la telefoane, e-mail-uri, faxuri, alergăm de la o întâlnire la alta, totul cu un anumit scop sau interes. Vrem să realizăm ceva în viață, vrem un trai mai bun pentru noi și familia noastră. Dar când ajungem la bunăstare și nu mai avem grija zilei de mâine, când avem ce pune pe masă și asta începe să devină vizibil și pe trup, atunci pentru ce continuăm acest iureș, această goană?

Cred că dincolo de nevoile imediate, fizice, fiecare om are și nevoi spirituale, cum ar fi…

Read more »

SMARTWARE SRL

Emanuel Cadar

Beneficiar: SMARTWARE SRL Valoare proiect: 1.080.000 RON Titlu proiect: Construire centru de dezvoltare software Program: FEADR – Măsura 312

Read more »

PADAFLORA SRL

Daniel Pop

Beneficiar: PADAFLORA SRL Valoare proiect: 770.000 RON Titlu proiect: Construire anexă cu piscină și amenajare mini teren de sport Program: FEADR – Măsura 313

Read more »

PFA IAGĂR MARIN

By on 6 May 2011 in Finanțări nerambursabile
ROMCOM

Beneficiar: PFA IAGĂR MARIN Valoare proiect: 760.000 RON Titlu proiect: Achiziție de tractor, combină și alte utilaje agricole Program: FEADR – Măsura 121

Read more »

THURDOM CO SRL

By on 6 May 2011 in Finanțări nerambursabile
ROMCOM

Beneficiar: THURDOM CO SRL Valoare proiect: 532.000 RON Titlu proiect: Achiziție de utilaje Program: FEADR – Măsura 312 S.C. THURDOM.CO S.R.L. a fost înființată în data de 27 Noiembrie 2009 în satul PERICEI, Comuna PERICEI, judetul Sălaj. Societatea a fost înființată cu scopul de a profita de oportunitățile existente la momentul actual pe piața din […]

Read more »

MARANATHA SOUND & MUSIC SRL

By on 4 May 2011 in Finanțări nerambursabile
ROMCOM

Beneficiar: MARANATHA SOUND & MUSIC SRL Valoare proiect: 510.000 RON Titlu proiect: Achiziție de echipamente Program: FEADR – Măsura 312 MARANATHA SOUND & MUSIC este o microintreprindere infiintata in anul 2010, avand sediul in Com. Sânmartin, Jud. Bihor. În anul 2010, societatea a solicitat finanţare nerambursabilă prin programul FEADR, măsura 312, pentru proiectul “Achizitie de […]

Read more »

Despre afaceri cu prieteni sau prietenii sunt dușmanii cu care am încheiat un armistițiu

Cristi Jugariu

În cadrul relațiilor de afaceri prietenii joacă de multe ori un rol important. Adesea când suntem în impas apelăm la prieteni sau cunoștințe pentru a găsi o cale de ieșire din situația respectivă. Apelăm la prieteni pentru finanțări pe termen scurt, sau când avem nevoie de anumite produse sau servicii esențiale pentru afacerea noastră. Apelăm la ei deoarece sunt predispuși să ne servească cu prioritate, să ne facă reduceri substanțiale și de multe ori se implică sentimental mai mult decât un partener oarecare în rezolvarea anumitor chestiuni.

Însă orice ajutor sau favoare care o primești creează expectative în mintea celui care ți le face, astfel că mai devreme sau mai târziu, el se așteaptă să…

Read more »

Linia de finanţare pentru dezvoltarea microîntreprinderilor din mediul rural se deschide în luna mai

By on 13 April 2011 in Finanțări nerambursabile
Ligia Petan

APDRP a publicat săptămâna trecută varianta finală a ghidului solicitantului pentru Măsura 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi." Prin această măsură solicitanţii pot beneficia de maxim 200.000 Euro, procentul finanţării nerambursabile fiind de 70%.

Această măsură susţine dezvoltarea de microîntreprinderi în mediul rural prin investiţii în echipamente, utilaje şi construcţii în domenii precum…

Read more »

Sus